I s-a spus că zidurile sunt dărâmate şi porţile sunt arse de foc. A plâns, s-a rugat şi a postit. Cam atât face azi un pocăit. Ar fi fost de-ajuns. Putea să spună: “Stiţi, vă susţin în rugăciune. Uite aici din salarul meu ceva şi Domnu’să vă ajute. Fiţi tari”. L-ar fi putut careva condamna pentru că a făcut doar atât? Nu!
Însă Neemia pleacă. Putea să se scuze zicând că e singurul paharnic cu experienţă. Nu a făcut-o. Mă gândesc că după plecarea lui, s-au adunat mii de CV-uri pentru postul vacant. Dar ce contează?! Neemia alege drumul de la pahar la mistrie, un drum al renunţării, un drum unde înţelege că pocăinţa reală cere şi implicare nu doar cuvinte rostite de pe buze.
Când a luat mistria într-o mână şi sabia în cealaltă ştia că aici nu-l plăteşte nimeni. Ca salarul nu-ţi mai intră pe card în data de 15, că nu mai ai asigurare de sănătate sau de viaţă. Că Sanbalat şi Tobia te pândesc la fiecare pas, deşi nu ţi-au avut treaba cât ai stat la palat. Viaţa la mistrie aleasă de Neemia a fost o viaţă de sacrificiu. Nu scrie că s-a mai întors vreodată la palat. Probabil viaţă lângă zidurile la care a muncit, lângă fraţii săi, lângă Dumnezeu, l-a convins că e mai bine aşa.
Ar fi rămas un anonim Neemia toată viaţa dacă s-ar fi oprit doar la post, rugă şi sfaturi. Dar a mers mai departe. De 3 ori în ultimele capitole spune: “Doamne, adu-ţi aminte de mine!!!”. Doar cei care lasă paharul pentru mistrie pot fi ascultaţi când spun asta.
Viaţa de pahar pentru noi e automulţumirea cu o zi de joi şi o zi duminică la biserică. Cu o zi de post pe lună şi o rugă seara, de 2 minute, înainte de culcare. E muncă până la epuizare ca să ne facem un trai cât se poate de bun, uitând că, confortul poate dăuna grav pocăinţei. Viaţa la pahar poate fi solo-ul din faţă, îmbrăcat la 4 ace în care tinzi dupa aprecieri. Mulţumirea că vii la repetiţii la fanfară iar în rest poţi face ce doreşti.
Se caută zidari şi războinici cu trecut de paharnic. Nu ai vrea să te înrolezi? Să schimbi statul pe messenger cu o zi de spălat vase la o soră cu mai mulţi copii din biserică. Sau mersul la sală cu săpatul grădinii unei văduve.
Avem programe plictisitoare în biserici nu din cauza pastorilor, nici a comitetului, nici a fanfarei nici a orchestrei. Ci din cauză că toată săptămâna suntem în goana după mai mult şi încercăm să luăm mistria în mână doar duminica. Mi-e greu să înţeleg cum de bunicii noştrii erau la rugăciune aproape în fiecare seară prin familii sau în adunare deşi nu aveau maşină de spălat automată nici cuptor cu microunde. Poate nici măcar maşina şi totuşi erau la adunare cu o oră mai devreme, în mijlocire.
Nu uitaţi: oamenii care au făcut ceva în istoria Bisericii sunt cei care au sacrificat totul. Evrei 11. Catacombele. Arenele romane. Livingstone. Muller. Hudson Taylor.
Articol preluat de pe http://oaza.elim.ro
0 comentarii: